15 octombrie 2021, 12:00 – 16:00

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, staulul din Rășinari

 

În peisajul pastoral al stânilor și colibelor care ilustrează una dintre ocupațiile principale ale zonelor montane ale României, creșterea oilor, ne vom familiariza cu uneltele folosite la stână pentru a face untul. La umbra brazilor, vom smântâni laptele în covățele, iar apoi, smântâna o vom bate în bădău pentru a face untul. Operațiunea era destul de simplă, având în vedere faptul că se folosea doar un recipient, bădăul – un putinei de formă conică, înalt și strâmt, făcut din doage de brad, în care se bătea cu ajutorul unui băț ce avea la capăt un disc cu găuri care favoriza baterea smântânii. Partea grea venea din faptul că dura foarte mult. Unii ciobani spun că era nevoie de peste o mie de bătăi, o activitate mecanică ce putea să îl poarte pe actant cu gândul departe, poate la sat și la familia ce vedea de treburile gospodăriei.

​

Untul se făcea la nevoie. Pentru aceasta, laptele nefiert se punea la smântânit cu o seară înainte, iar dimineața se aduna smântâna de pe suprafața lui și se bătea în bădău. Untul se mânca proaspăt, întins pe o felie de pâine coaptă pe vatră, sau se folosea la frământarea cozonacilor, unul din preparatele de bază la sărbători.

 

Se putea face unt și din urdă, astfel că la stână, când se strângea prea multă urdă (cam la două zile o dată), se făcea din ea unt (se freca urda în ciubăr până lăsa untul) care se punea apoi în „şteand”. Untul din urdă nu era la fel de bun ca cel din smântână, doar ultimul fiind folosit la cozonaci.

​

Noul circuit expozițional: gospodăria de boștinar din Sebeșu de Jos, staulul și gospodăria de oier transhumant din Rășinari, vă va familiariza cu viața comunităților din cele două localități și prin intermediul unor tehnologii de ultimă generație.